10 de sfaturi esentiale pentru viitoarele mamici

Daca esti la primul bebe, indiferent cate carti si bloguri ai citit, indiferent cate conversatii ai avut cu prietenele tale ce au trecut deja prin aceasta aventura, nu esti pe atat de pregatita pe cat ai crede pentru ce urmeaza. Luni de zile te-ai pregatit cu hainute potrivite pentru bebelus, cu aranjatul camerei sale, ti-ai planificat in detaliu cum sa-l hranesti si cum sa-l cresti. Insa fiecare bebelus este diferit, iar experienta fiecarei mame la fel. Mai jos afli 20 de sfaturi esentiale ce vor face experienta parenthood-ului mai usoara.

                                                    

1. Nu te compara cu alte mame

Multe mame isi doresc sa fie percepute ca fiind mame impecabile, povestind din experienta lor doar partile bune. Ele sustin ca totul este perfect, ca e floare la ureche si povestesc doar despre noptile in care cel mic doarme ca un inger, uitand sa mentioneze celelalte in care se trezesc de 6 ori. Evita si comparatiile cu mamele de pe social media, influencerite ce arata mereu perfect, sunt machiate si aranjate, posteaza poze constant din vacante si de pe la sala. Acestea au o echipa intreaga in spate care le ajuta. Evita discutiile cu astfel de mame si comparatia cu vedetele. Aceste lucruri te pot face sa te gandesti ca faci ceva gresit, ca ceva nu e in regula cu bebelusul tau, ca tu nu stii sa fii mama. Nimic mai neadevarat. Fiecare mama are o experienta unica, frumoasa, cu suisuri si coborasuri. 

 

2.  Evita si mamele care se plang mereu

Fiind la polul opus de cele mentionate mai sus, aceste mame se victimizeaza si exagereaza unele lucruri din dorinta de a li se acorda atentie. Discutiile cu ele doar iti vor strica dispozitia, te vor demoraliza si vei avea impresia ca in timpul evolutiei copilului trebuie sa te astepti la multe lucruri grele. Daca bebelusul lor se trezeste pe tot parcursul noptii, nu inseamna ca al tau va fi la fel. Daca bebelusul alteia plange mereu, al tau poate va plange doar cand ii va fi foame sau cand are colici. Deci nu compara copilul tau cu al altei mame. Bucura-te de fiecare moment cu el, fiindca doar o perioada scurta il vei putea tine in brate. 

 

3. Ai incredere in bebelusul tau

Instinctul tau matern se va activa instant cand vei observa o problema. Chiar daca este inca mic si nu poate exprima prin cuvinte anumite lucruri, bebelusul iti va transmite cum stie el mai bine cand ceva nu este in regula. Studiaza-i reactiile, fii atenta la detalii si la modul cum vrea sa comunice si in timp vei invata sa il intelegi mai bine.

 

4. Ai incredere in ratiunea ta de mama

Ati impartasit acelasi corp timp de 9 luni, timp in care ati format o legatura ce acum devine din ce in ce mai puternica. De fiecare data cand vrei sa iei o decizie, cand vrei sa faci un lucru, cand simti ca ceva nu e in regula cu bebelusul, bazeaza-te in primul rand pe instinctul tau de mama si cunostintele dobandite si evident, pe ajutorul familiei. 

 

5. Informeaza-te din surse sigure

Internetul este un izvor nesfarsit de informatii, insa nu tot ce gasesti este si corect. La fel cum nu trebuie sa te iei dupa parerile vecinii de vis-a-vis, nici ale bunicii nici a vreunei colege de munca. De fiecare data cand ai un dubiu in privinta unei probleme medicale, cel mai bine este sa contactezi medicul. 

 

6. Fa-ti timp pentru tine

Mamele tipice n-au uneori timp sa faca un dus sau sa-si pieptene parul, iar hainele sunt de multe ori patate de mancarea celui mic sau voma. Totusi, cand simti ca nu mai poti cere ajutorul celor dragi, fiindca nu le poti face pe toate. Ei te vor ajuta cu drag, asa ca fa-ti timp sa mananci sanatos, sa dormi cat ai nevoie, sa te speli, sa faci miscare si sa-ti practici hobby-urile. Starea ta de spirit o poate influenta si pe a copilului, deci e bine sa iti ingrijesti si corpul si mintea.

 

7. Nu fi rigida si exigenta cu tina insati 

Vei avea zile cand te vei simti epuizata si vei avea impresia ca nu iti faci datoria de mama. Nu lasa aceste ganduri sa te cuprinda fiindca nu sunt adevarate. Stii si tu ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ si uneori tot ce ti-ai propus pentru o zi nu poti rezolva. Relaxeaza-te si cauta sprijinul familiei ori de cate ori ai nevoie. Ai rabdare cu tine, bucura-te de lucrurile marunte si de minunea ce ai adus-o pe lume. Nu poti sa ai mereu aceeasi energie, asa ca nu te mai stresa!

 

8. Apasa pedala de frana

Bebelusul nu ramane vesnic in acest stadiu, asa ca bucura-te de aceasta perioada fara graba si fara agitatie. Poti sa pierzi din vedere momente unice daca esti tot timpul ca pe ace, accelerand totul din cauza stresului. Cand vrei sa te odihnesti, deconecteaza-te de la telefoane, tablete si televizor.

 

9. Nu neglija relatia cu sotul tau

In primele luni este de inteles ca este greu sa fii si mama si sotie si femeie. Bebelusul devine centrul universului parintilor, apar noptile nedormite, ingrijorarile, schimbarile fizice, psihice si emotionale si te vei simti acaparata. Insa pe parcurs totul devine mai usor, in special ca ai parte si de sprijinul partenerului. Gasiti portite de intimitate, chiar daca e vorba de o simpla imbratisare si un “Te iubesc!”. Ambii parteneri au nevoie de atentie intr-un cuplu, iar un moment de afectiune va poate schimba complet starea.

 

10. Nu uita sa te joci si sa nu renunti la ce-ti place

Daca iti face placere sa te plimbi sau sa mergi la shopping, poti incadra si bebelusul in aceste activitati. Sau, daca simti ca vrei sa fii singura, sigur te va ajuta sotul si va ramane el cu bebelusul cat timp tu te plimbi prin magazine. Pastreaza-ti prioritatile si nu renunta la activitatile tale favorite. Solutii sunt, tu doar trebuie sa fii inteligenta si sa le adaptezi si in jurul tau. Mentine-ti interesele vii, chiar daca e vorba doar de o ora de pauza. Citeste o carte sau poate ai chef sa inoti, sa faci jogging sau vizioneaza serialul preferat in pace. Si cel mai important, joaca-te impreuna cu sotul si bebelusul, fiindca rasetele sunt cel mai bun medicament pentru suflet.

Nu uita de tine, chiar de apare un bebelus pe lume. Sanatatea ta fizica si psihica sunt importante asa ca ai grija de ele!