4 retete cu fulgi de ovaz pentru alimentatia bebelusului

Asa cum am mai discutat si in alte randuri, perioada de diversificare este extrem de importanta pentru bebelusi. Este momentul in care descopera o noua lume a gastronomiei, insa nu doar despre asta este vorba. Diversificarea alimentatiei inseamna si o nutritie adecvata atat pentru dezvoltarea fizica, cat si psihica, tranzitia facandu-se de la hrana formata doar din laptele matern sau formula la cea a omului, complexa. Si asta pentru ca in primul an din viata copilul ia foarte mult in greutate, ori acest aspect implica cu siguranta si un aport mai mare de calorii. 

                                            

Astazi discutam despre fulgii de ovaz, fiind considerati o optiune alimentara foarte buna pentru cei mici, pentru ca sunt bogati in tot felul de vitamine si antioxidanti. Asta inseamna ca vor fi si o sursa buna de energie pentru cei mici. 

 

Sa vedem deci care sunt beneficiile fulgilor de ovaz

 

♦ Fulgii de ovaz sunt bogati in vitamine, fier, antioxidanti si fibre. Ajuta de asemenea la digestie fiind foarte usor de digerat. 

♦ Datorita proprietatilor pe care le are, ovazul poate reduce si riscul de astm la copii. 

♦ Beta glucanii ajuta la imbunatatirea sistemului imunitar.

♦ Ovazul reduce de asemenea riscul aparitiei de diabet de tip 2.

♦ Ajuta la controlul greutatii.

♦ Este ideal pentru cei care au o dieta fara gluten.

 

Putem vedea deci ca fulgii de ovaz vin cu multe beneficii nu doar pentru bebelusi, ci si pentru adulti. Pentru ca este o sursa bogata de magneziu, ajuta la prevenirea accidentelor vasculare, regleaza si tensiunea arteriala, dar ofera de asemenea si energie. Fulgii de ovaz mai contin si calciu, zinc, vitamine (B si E), fier si cupru. 

 

Cand puteti introduce fulgii de ovaz in alimentatia bebelusului 

Pentru ca fulgii de ovaz nu prezinta risc de alergie, avand o cantitate redusa de gluten, pot fi introdusi in alimentatia celor mici incepand cu varsta de 6 luni. De asemenea, acestia pot fi combinati cu iaurt, lapte, fructe sau alte cereale. Totusi tineti cont de aceste aspecte doar dupa ce ati discutat cu medicul pediatru. 

Pentru ca fulgii de ovaz reprezinta un aliment care poate fi introdus in destul de multe retete, ne-am gandit sa venim cu 4 retete simple, ce pot face parte din alimentatia bebelusului. Insa, repetam, doar dupa ce ati discutat cu medicul specialist. 

 

1. Desert cu mere, ovaz si quinoa

Intr-un castron mare se pune scortisoara, fulgii de ovaz, quinoa si semintele de chia. Adauga apoi sosul de mere, laptele si amesteca toate ingredientele. Acopera cu o folie de plastic si lasa la frigider peste noapte.

Pentru partea de umplutura: curata merele de coaja si taie-le marunt. Pune-le apoi intr-o tigaie mica cu scortisoara, apa si sirop de artar si se aduce pana in punctul de fierbere. Se fierbe la foc mic timp de 5 minute pana cand se ingroasa, ia apoi tigaia de pe foc si amesteca cu semintele de chia. Se lasa apoi la racit. Intr-un pahar se pune un strat de ovaz, apoi unul de umplutura. 

 

Ingrediente:

½ ceasca fulgi de ovaz

2 linguri de seminte de chia

½ ceasca fulgi de quinoa

¼ ceasca de lapte (poate fi de migdale neindulcit)

2 lingurite de scortisoara

½ sos de mere

 

Pentru umplutura:

2 lingurite de scortisoara

2 mere medii

2 linguri de apa

? sirop de artar

1 lingura seminte de chia

 

2. Briose cu fulgi de ovaz

Intr-un castron mare amesteca faina, praful de copt, bicarbonatul, taratea si scortisoara. Adauga apoi siropul de artar, merele, stafidele, curmalele, nucile si invarte cu o lingura de lemn. Adauga apoi iaurt si amesteca din nou. Umple formele de briose pe trei sferturi si presara seminte de susan. Incalzeste cuptorul la 200 grade Celsius si lasa-le aproximativ 18 minute. Lasa-le apoi sa se racessca putin si pot fi servite. 

 

Ingrediente:

¾ faina alba

¾ ceasca faina de ovaz sau de grau

½ lingurita bicarbonat de sodiu

1 lingura de scortisoara

2 linguri fulgi de ovaz

4 linguri de stafide

2 mere taiate marunt

2 linguri de nuci farmitate

4 linguri de curmale farmitate

8 linguri de ulei

2 oua, batute 

2 linguri de iaurt

1 lingurita de seminte de susan

 

3. Supa de ovaz cu mazare 

Pune fulgii de ovaz intr-o tigaie la foc mic pentru a se incalzi, adauga apoi legumele si incepe sa amesteci usor pentru a nu se lipi. Adauga putin piper, unt, sare, chimen si lasa sa fiarba la foc mic pana cand legumele s-au fiert. Amesteca ocazional. Se serveste ca atare cu putina smantana sau poti mixa compozitia pentru a hrani bebelusul. 

 

Ingrediente:

½ ceasca morcov cuburi

½ ceasca fulgi de ovaz

½ ceasca de cartofi cuburi

piper (optional)

1 ceasca de apa

¼ lingurita de chimen

1 lingura de unt

 

4. Fulgi de ovaz cu fructe 

Fierbe intr-o tigaie apa si sucul. Adauga apoi marul, ovazul si stafidele si amesteca. Lasa sa fiarba timp de 10-15 minute la foc mic sau pana cand compozitia incepe sa se ingroase. Inainte de a servi adauga laptele. 

 

Ingrediente:

¾ ceasca apa

½ ceasca fulgi de ovaz

¼ ceasca suc de mere

1 mar tocat

½ ceasca de lapte

1 lingurita de stafide 

 

Iata 4 retete cu dificultate redusa pe care le poti implementa in alimentatia bebelusului tau, la varsta potrivita. Fulgii de ovaz se gasesc in foarte multe retete care se prepara usor. Asadar, dupa ce ai discutat cu medicul specialist adauga in alimentatia bebelusului fulgii de ovaz, atat de bogati in vitamine, fibre si antioxidanti.