Zapada s-a asternut pe copaci, pe strada si pe fiecare casa. Temperaturile au scazut si parca este din ce in ce mai neplacut sa parasesti caldura din casa in fiecare dimineata cand mergi la munca. Frigul influenteaza si sanatatea foarte mult, ceea ce inseamna ca trebuie sa ii protejati cat se poate de mult pe cei mici, dar si pe voi.
Chiar daca bucuria ca s-a asternut zapada este mare, copiii nu pot sta non-stop afara, pentru ca nu vreti ca de Craciun sau in vacanta de iarna sa stea la pat si sa aiba temperatura sau alte stari neplacute de acest gen. Daca vreti sa evitati ca cei mici sa se imbolnaveasca veti prefera sa stati in casa marea majoritate a timpului, distractia in zapada fiind de vreo 2-3 ore cu pauze intre ele. Totusi, este dificil sa tii copiii in casa cand ei stiu ca se pot da cu saniuta si pot construi oameni de zapada afara. Motiv pentru care trebuie sa le gasiti ocupatii, astfel incat sa nu se plictiseasca.
Iarna - bun prilej de a petrece timp alaturi de copii
Avand in vedere ca va strangeti toti in casa pe timp de iarna, in fiecare zi mult mai repede avand in vedere ca se intuneca mai repede, este un bun prilej sa petreceti timp de calitate in familie. Copiii pot descoperi ca acasa nu este atat de plictisitor si ca pot avea parte de activitati interesante, alaturi de parinti.
Daca vara puteti merge in parc unde puteti sta pana pe la ora 8 seara fara probleme, iata ca acum, imediat dupa ce incheiati programul de munca este deja intuneric. Descoperiti, deci, cateva activitati interesante pe care le puteti avea alaturi de copii in acest sezon frumos, dar friguros.
Cu siguranta veti crea niste amintiri memorabile si distractia din casa nu va lipsi. Pentru copii este foarte important timpul pe care parintii il petrec alaturi de ei jucandu-se, deci profitati la maximum de orice prilej in care sa faceti acest lucru.
3 activitati de interior interesante pentru copiii cu varste intre 3 si 5 ani
Prin orice activitate pe care o faceti puteti sa ii ajutati pe cei mici sa isi exerseze sau sa isi dezvolte anumite abilitati, dar si sa invete in acelasi timp, prin joaca. Descoperiti astfel 3 idei de jocuri pentru piticii care au intre 3 si 5 ani:
1. Bulgareala din casa: daca afara este prea frig, ar fi pacat sa nu va bateti totusi cu zapada, chiar daca este vorba despre niste bulgari improvizati. Aveti nevoie doar de niste foi de hartie sau chiar ziar care nu va mai foloseste la nimic. Trebuie sa ii strangeti in pumni pentru a face din ei o bila de hartie. Daca vreti sa nu se desfaca puteti aplica si niste scotch pe deasupra.
Daca vreti sa stiti ai cui este fiecare bulgare, ii puteti picta in anumite culori. Veti lucra si va veti distra alaturi de copii, atat cand creati bulgarii, cat si atunci cand veti incerca sa va nimeriti unii pe altii. Indicat ar fi sa participe toata familia - atat mama, cat si tata - iar daca aveti mai mult de un copil, cu atat mai bine. Este o activitate pe care cei mici o vor indragi. Daca v-ati plictisit de bulgareala puteti plasa niste lucruri precum sticle goale in rand si sa incercati sa le doborati cu acesti bulgari de hartie. Astfel, copiii isi vor exersa dexteritatea.
2. Traseul fulgul de nea: in orice spatiu din casa, chiar pe covor lipiti o banda colorata sub forma unui fulg de nea. Copilul va trebui sa urmeze liniile si sa incerce pe cat posibil sa nu calce peste linie. Va invata astfel sa isi tina cat mai bine echilibrul, dar si sa urmeze niste reguli. In functie de cat este de mare fulgul de nea puteti sa asezati in cateva puncte cheie anumite jucarii sau piese pe care sa le ia de jos in traseul sau. Castiga atunci cand aduna toate acele obiecte fara sa depaseasca linia. Ii puteti da chiar exemplu inainte, ceea ce va fi cu adevarat amuzant pentru copil, in special daca sunteti bun actori si va prefaceti ca este dificil sa parcurgeti traseul.
3. Omul de zapada din casa: cu totii stim ca omul de zapada este figura reprezentativa pentru iarna, deci nu trebuie sa lipseasca din jocurile de iarna din casa. Astfel alegeti sa ii costumati pe cei mici, cu ajutorul lor bineinteles, in oameni de zapada. Alegeti haine albe sau chiar hartie igienica si lasati-i sa se accesorizeze cu manusi, fular, caciula si vedeti ce alte idei mai au. Exersati in acest fel si invatarea articolelor vestimentare de iarna, cum se folosesc si denumirea lor. De asemenea, puteti crea un om de zapada de interior din diverse materiale sau chiar unul pe post de brad, aveti nevoie doar de putina inspiratie de pe internet.
3 activitati de interior interesante pentru copiii cu varste intre 6 si 9 ani
1. Jocuri de societate: carui copil nu ii place sa se joace alaturi de parinti? Incepand cu varsta de 6 ani acestia incep sa fie competitivi si sa inteleaga mai bine reguli si ce au de facut la jocuri. Deci, jocurile de societate pot deveni preferatele lor. Alegeti deci jocuri precum Activity varianta Family, Nu te supara frate sau chiar un set care are mai multe table de joc, pentru mai multe tipuri de astfel de jocuri.
2. Decoratiuni de Craciun: creati impreuna cateva decoratiuni de Craciun pe care sa le asezati prin casa. Se vor simti astfel apreciati, ca munca lor conteaza si este expusa contribuind la decorul de acasa. Puteti crea braduti din hartie creponata, fulgi daca decupati niste foi si globuri de asemenea. Va puteti inspira de pe internet in acest sens, pentru ca sunt multe tutoriale care va pot explica exact ce si cum puteti face.
3. Mima: scrieti pe niste foi anumite cuvinte sau daca cel mic inca nu stie sa citeasca alegeti cateva imagini sau lasati-l pe el sa aleaga dintr-o carte ce vrea sa mimeze. Va trebui astfel sa va faca sa recunoasteti cuvantul, deci va gesticula si va invata sa se exprime si altfel - fara cuvinte. La fel veti face si voi, parintii, iar el va trebui sa isi puna mintea la contributie sa ghiceasca ce mimati. Va fi un joc pe cinste si va veti distra cu siguranta.
Pentru toate aceste activitati aveti nevoie de rabdare si de voie buna, astfel incat celui mic sa ii faca placere sa se joace, sa nu devina activitati pline de reguli si sa simta ca nu poate face ceea ce isi doreste. Voia buna sa fie regula cea mai de pret si cu siguranta veti avea parte de o iarna memorabila.