In primele luni de viata a celui mic orice parinte se simte usor depasit de situatie. Simte ca ii scapa de sub control ce se intampla. Poate de aceea exista tendinta de a asculta pe oricine are o parere despre cum este corect sa cresti si sa ingrijesti un bebelus. Welcome in this world!
Maternitatea nu este usoara. Dar nici nu vine insotita de un ghid. Daca toata lumea ar sti cum sta treaba cu bebelusii atunci nu am mai avea mame. Am avea oameni care cresc copii. Dar ghici ce, acestia nu se cresc pe banda rulanta. Asadar, oricate ar sti unii sau altii despre etapele de crestere ale unui bebelus, asta nu inseamna ca vor sti si ce este bine pentru al tau.
Cat de des fac baita bebelusului? Nu exista o regula!
Vei auzi tot felul de variante, de la baita zilnica la cea saptamanala. Ba unii chiar au un ritual aparte in acest sens. Folosesc tarate sau cine stie ce alte leacuri babesti. Adevarul este ca nu exista o regula anume. Baita zilnica si mai ales la final de zi ar putea sa il ajute pe bebelus sa aiba un somn mai bun, in sensul in care va adormi adanc. Explicatia este simpla si anume acesta isi va consuma energia la baita.
Totusi, in unele cazuri apar si efecte adverse. Da, ai auzit bine. Poate fi vorba de duritatea apei sau de sensibilitatea pielii celui mic. Apare cel mai adesea dermatita. Iar in astfel de cazuri medicii dermatologi recomanda folosirea unor produse specifice pentru categoria de varsta, din gama celor de tip dermatocosmetice. Nu doar pentru spalare, ci si pentru hidratarea de dupa.
Baia saptamanala ar putea fi prea rara. Trebuie sa ne gandim ca si cel mic aduna pe pielea sa murdarie. In functie si de sezon, dar poate chiar de la hainele purtate si conditiile climatice, pe pielea sa se aduna scame si murdarie. Baia poate fi realizata asadar, ca solutie de mijloc, o data la cateva zile.
Ce spun specialistii. Pentru mamele interesate de pareri avizate
De preferat sa nu tineti cont de babisme. Adica de ceea ce va spun alte generatii de parinti si bunici. Incepe cu pe vremea mea… si continua cu uite, pe tine asa te-am crescut si nu ai probleme. Totusi, de-a lungul anilor s-au realizat destul de multe studii incat acum sa tinem cont de sfaturile de actualitate ale medicilor. Iar acestia spun ca pielea bebelusilor este sensibila, de pana la 5 ori mai subtire decat cea a unui adult. Prin urmare, are nevoie de protectie constanta. Spalarea zilnica ii poate agresa pielea, o sensibilizeaza si duce la uscare. Asta inseamna predispozitie mai mare la eczeme.
Nu evitam a face baie unui bebelus, insa nu exageram in a face asta nici zilnic, dar nici la intervale foarte mari de timp.
Baia bebelusului si vaccinul - nicio legatura!
O alta situatie care da batai de cap oricarei mame in primele sale luni de aventura si acomodare alaturi de bebelus se refera la legatura dintre baia celui mic si vaccin. Chipurile in ziua in care bebelusul este vaccinat, acesta nu ar mai trebui scos la aer si nici imbaiat. Total gresit.
Singura relevanta si legatura ce ar putea sa existe intre cele doua momente se refera la faptul ca post-vaccinare bebelusul poate avea ceva reactii adverse. Poate fi mai mofturos, plange, este mai sensibil, poate chiar are somnolenta si lipsa de pofta de mancare. Astfel de stari sunt trecatoare. Daca este atat de mofturos incat nu poate fi urmata rutina sa zilnica sau poate chiar planuiati baita, nu este absolut nicio problema daca totul se amana. Totusi, apa nu are ce sa ii faca rau.
Baita bebelusului sau spalarea pentru schimbatul scutecului
Sunt si cazuri ale bebelusilor care au sensibilitate aparte la unele produse de bebelusi. Medicul pediatru va recomanda ca in loc sa folositi servetele umede mai degraba sa spalati bebelusul dupa fiecare scutec schimbat. Nu este neaparat insa sa fie imbaiat cu totul.
De altfel, asta nu este o conditie obligatorie pentru ca un bebelus sa fie spalat total. Dusul dupa fiecare schimbare de scutec este insa o varianta sanatoasa si impune numaidecat uscarea completa pana cand va fi infasat inapoi/imbracat.
Cum ramane cu stergerea unor parti ale corpului
O alta situatie care nu impune neaparat ca cel mic sa fie spalat, sa i se faca baita, este legata de intretinerea igienii corporale. Mai ales in primele sale saptamani de viata cel mic trece prin etape de adaptare la viata extrauterina, cu tot ce implica ea.
Cu un servetel de bumbac sau discheta demachianta pot fi sterse partile corpului, incepand cu ochii, continuand cu mainile, cu pliurile pielii. Atentie, nu este nevoie de ceai, de musetel sau cine stie ce plante fierte, de apa alcalina sau altele asemenea, ci doar de apa simpla, curata, cu care stergeti pielea bebelusului.
De ce totusi unii recomandata baia zilnica?
Din ratiuni practice. Spre exemplu este recomandat ca in primul an de viata sa fie masat corpul, pentru a ajuta oarecum si la dezvoltarea sa musculara. Ori nu poti face un masaj fara crema sau ulei, iar acesta nu il vei aplica pe pielea murdara, ci poate chiar usor umeda. Asadar de aici si recomandarea, mai bine spala-l intai!
Sfatul zilei: bazeaza-te pe intuitia ta!
Cat de des sa faci baie unui bebelus face parte din lungul sir de intrebari pe care o proaspata mamica le poate avea. Si este de asemenea parte din lunga lista de aspecte despre care unii isi vor da cu parerea, uneori chiar si fara sa le-o ceri. Asculta, filtreaza totul, intreaba medicul pediatru/neonatolog si nu uita de intuitia ta de mama.