Efectul Mozart - Studiile arata ca muzica clasica dezvolta creierul copiilor

Daca nu ai auzit de acest efect, vei afla in continuare la ce se refera. Atat copiii, cat si adultii care au ascultat muzica lui Wolfgang Amadeus Mozart, au avut modificari semnificative la nivelul activitatilor cerebrale. Aceste modificari sunt induse asupra proceselor psihice cum ar fi memoria, atentia si capacitatea de invatare. S-a constatat de catre cercetatori ca muzica clasica imbunatateste aceste procese, insa mecanismul prin care se realizeaza asta este inca un mister neelucidat.

                                

Muzica clasica - inca de cand bebelusul se afla in pantec

Muzica are efecte miraculoase asupra creierului celui mic inca inainte de nasterea acestuia. Studii recente au aratat ca bebelusii care au fost expusi muzicii clasice inca de cand erau in pantec, au avut schimbari pozitive in dezvoltarea fizica si mentala de dupa nastere. Intr-un experiment recent, s-a constatat ca bebelusii care au fost expusi la 70 de ore de muzica clasica in ultimile saptamani ale sarcinii, s-au dezvoltat altfel decat alti bebelusi. La varsta de 6 luni, acei bebelusi erau mai avansati in ceea ce priveste dezvoltarea motrica, lingvistica si intelectuala, decat cei ce nu au primit niciun stimulent muzical. Bebelusii se nasc cu 100 bilioane de celule nervoase vag conectate in corpul lor - diferite experiente cognitive si mentale ajuta la stabilirea si intarirea conexiunilor intercelulare din creier. Cercetatorii sunt de parere ca muzica este o experienta cheie in dezvoltarea optima a creierului.

Cercetatorii au demonstrat ca in al treilea trimestru, copilul nenascut poate recunoaste vocea mamei, limba lor nativa si chiar poate incepe sa-si aminteasca rima sau tipare ale cuvintelor. Deci, are logica faptul ca muzica are un impact asupra acestuia. Efectele pozitive ale muzicii asupra bebelusilor si copiilor sunt diverse, fiindca incurajeaza dezvoltarea atat in sfera mentala, cat si fizica. Punand muzica bebelusului, ii sunt activate caile neutre ce sunt responsabile pentru diverse abilitati precum creativitatea, memoria, limba, inteligenta emotionala, intelegerea matematicii si altele.

 

Ce mai trebuie sa stii 

Mamele in general se informeaza destul de bine inainte de venirea bebelusului pe lume, pentru a se asigura ca cel mic se dezvolta optim, armonios. Insa, desi este cunostinta generala ca muzica are efecte benefice atat asupra psihicului, starii generale, cat si fizicului, nu toata lumea stie de efectul Mozart. Pentru o mai buna dezvoltare a creierului, mamele au implementat ascultarea muzicii lui Mozart copiilor lor in intervalul de 1-3 ani. 

Potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea Sapienza din Roma, rezultatele au aratat ca muzica lui Mozart activeaza circuite neuronale corticale, ce sunt asociate functiilor cognitive si care tin de concentrare. De precizat ca nu orice fel de muzica produce aceste efecte. Potrivit acestora, atat in cazul tinerilor, cat si a batranilor, s-a observat o intensificare a undelor alfa si a frecventelor medii caracteristica activitatii cerebrale asociate cu IQ-ul, memoria, cunoasterea si usurinta de a solutiona o problema. Un alt studiu anterior, ce a fost publicat in 1993, a concluzionat ca ascultand compozitia lui Mozart, imbunatateste pentru scurt timp rationamentul spatio-temporal al unei persoane. 

Desi noi luam muzica asa cum este ea, ca o forma de distractie si relaxare, se pare ca beneficiile sale sunt mult mai ample decat ne asteptam, chiar si in combaterea durerii.

 

Este eficient orice tip de muzica?

Fiecare are contributiile sale asupra creierului, insa cea clasica il activeaza cel mai mult. Tomografiile arata ca o compozitie a lui Mozart activeaza aproape 100% din scoarta creierului, fata de celelalte genuri muzicale. Muzica simfonica activeaza creierul in proportie de 90%, iar cea de tango doar 50%. Totusi, un alt gen, muzica baroca, activeaza neuronii la un nivel de activitate ciclica intre 8 si 12 cicli pe secunda. Numai creierele geniilor activeaza la aceasta frecventa, in timp ce noi, oamenii normali doar cand ascultam muzica baroca. 

Deci ideal ar fi, ca atunci cand copilul creste si invata sa asculte muzica in acest stil. Bach, Telemann sau Handel sunt printre compozitorii ce au astfel de piese muzicale. Un studiu realizat pe 8 mii de copii in anul 2006, a avut ca rezultate sarcini mai bine efectuate de acestia pe muzica lui Mozart, insa cei care au ascultat muzica pop s-au descurcat chiar mai bine decat ei. Deci, pana la urma si preferinta muzicala pare sa aiba un rol extrem de important. Poate ca gusturile nu se discuta, insa este clar ca diferite stiluri muzicale au efecte diferite de la om la om.

In afara de cele mentionate mai sus, muzica mai are si efect analgezic si chiar scade nivelul glicemiei. Este de asemenea folosita in chirurgie si ginecologie. Chiar si in cazul plantelor exista studii ce au demonstrat ca productia vegetala poate fi sporita cu pana la 60% daca plantele “asculta” muzica clasica de 3 ori pe zi. 

In concluzie, muzica nu este numai hrana pentru suflet, ci si pentru dezvoltarea intelectului. Fa-i cunostinta copilului tau cu sonatele lui Mozart inca din primii ani ai vietii.